Nu ştiu dacă v-aţi pus vreodată problema – pe mine mă frămîntă însă din copilărie. Şi continuă s-o facă (să mă frămînte, vreau să zic), pentru că realitatea înconjurătoare, crudă fiind, nu îmi oferă nici o explicaţie mulţumitoare.
Să fiu mai explicit totuşi pentru voi. Prin cîteva întrebări. Mongolia. Se spune că-i o ţară din Asia centrală, destul de mărişoară, care s-ar învecina la nord cu Rusia şi la sud cu China. Ar avea cică şi o monedă, tugrugul. Mai mult: pînă prin 1990, ar fi fost republică populară.
Şi-acum, întrebările: cîte ştiri despre Mongolia aţi citit/auzit/văzut în ultimul an, spre exemplu? Cîţi colegi mongoli aţi avut (în şcoala primară, gimnaziu, liceu, facultate, la serviciu etc.)? Cîţi mongoli aţi văzut pe stradă, mîncînd o îngheţată, o şaorma sau pur şi simplu plimbîndu-se cu vreo tipă/vreun tip de mînă? Ce scriitori mongoli cunoaşteţi? Dar bucătari mongoli? De vreme ce a fost pînă-n 1990 republică populară, aţi auzit cîte ceva despre revoluţia mongolă?
Răspund eu primul, c-aşa-i frumos. La toate întrebările de mai sus, răspunsul meu e o ridicare din umeri. Şi totuşi, umblă vorba c-ar fi o ţară mare. Ciudat. Eu cunosc pînă şi srilankezi, am vorbit odată cu un kualalumpurez malaiezian, am văzut poze din Noua Caledonie, prin intermediul lui Ioan T. Morar, mai citesc din cînd în cînd ştiri despre Benin, ştiu cîte ceva despre Kîrghistan. Dar sînt tabula rasa în materie de Mongolia. Care, o tot spun stupefiat, ar fi cică o ţară mare.
Prin urmare, m-am gîndit să tranşez lucrurile odată cu deschiderea acestui blog de sondaje. V-aş ruga să votaţi, ca să mă lămuriţi şi pe mine, o dată pentru totdeauna. Ţara asta chiar există? În voi am încredere, aşa că voi urmări atent rezultatele primului sondaj din blogul meu pentru minte, suflet şi literatură.
În curînd vă veţi putea exprima părerea şi în alte chestiuni arzătoare, cum ar fi:
• Cine-i mai tare: Superman, Omul-păianjen sau Comisarul Moldovan?
• În cazul în care Cristofor Columb n-ar fi descoperit America, astăzi ne-am fi uitat la filme: indiene, nord-coreene, franţuzeşti sau româneşti?
Domnule Lucian Dan Teodorovici,
Vă anunţ cu bucurie că Mongolia există! Din păcate, e ea o ţară mare ca suprafaţă, având peste un milion şi jumătate de kilometri pătraţi, dar e destul de mică sub raportul numărului de locuitori, neavând nici trei milioane.
Are în schimb un folclor foarte, foarte interesant şi variat, precum şi o sumedenie de alte minunăţii.
Am cunoscut de asemenea un om care a vizitat Mongolia şi care mi-a confirmat vestea pe care m-am grăbit să v-o anunţ şi dumneavoastră.
În acelaşi timp, eu însumi am scris câteva capitole într-un roman de-al meu despre un personaj numit Beshu (nume mongol destul de comun, de o frecvenţă echivalentă cu Petre de pe la noi) care era mongol get-beget. Cu toate acestea, Beshu practica o anume ştiinţă ocultă specifică ezoterismului lamaist… mongol, foarte puţin cunoscut. Sigur, aceasta e o informaţie de natură literară şi atât, deşi lamasmul mongol există, jucând un rol fundamental în însăşi întemeirea capitalei Ulanbator.
Tot o informaţie de natură literară ne furnizează şi domnul Kurt Wonnegut în romanul “Puşcăriaşul”. Domnia sa spune acolo că limba urdu a fost inventată la curtea lui Ginghis Han, eroul naţional al mongolilor, pentru a fi folosită în scopuri militare. Această limbă le-ar fi permis căpitanilor săi să dea ordine care să fie înţelese în orice parte a imensului Imperiu Mongol. La început a fost o limbă artificială, extrem de săracă, dar ulterior a devenit foarte frumoasă şi bogată datorită poeţilor. Ei, bine, nu-l credeţi! Domnia sa a făcut o glumă foarte isteaţă şi plină de miez, dar doar o glumă. Limba urdu e o limbă indo-europeană, scrisă în alfabetul arab în Pakistan şi în cel Devangari în India, fiind cu totul şi cu totul altceva decât limba mongolă (caracterizată prin idiomuri, graiuri şi dialecte foarte variate şi individualizate).
Îmi dau seama că m-am întins cam mult şi închei aici, dorindu-vă o zi cât mai bună şi sondaje cât mai fructuoase.
Comentariu prin Anton Marin — iunie 9, 2010 @ 7:40 am
Dupa o asemenea explicatie, incepe sa-mi fie rusine de prea putina mea stiinta in materie de Mongolia. S-ar putea sa-mi programez un concediu acolo, cit mai curind. Credeti c-ar merita? Si inca un sfat: sa ma duc cu cortul sau gasesc o pensiune?
Comentariu prin sondajelemele — iunie 9, 2010 @ 9:14 am
amicul meu de care ziceam in celalalt comentariu a stat la un hostel, cu mai multi in camera. si o zi a petrecut-o cu o familie de nomazi. turismul se pare ca-i destul de organizat si e plin de occidentali pe-acolo.
a, el a fost cu trenul. cu trans-siberianul de la berlin la beijing.
Comentariu prin zum — iunie 9, 2010 @ 11:46 am
exista, exista! da’ nu stiu ce sa raspund la sondaj fiindca nu prea-mi convin variantele
eu am un prieten care tocmai s-a intors din mongolia, am vazut o gramada de poze (inclusiv niste chestii pe care le mananca oamenii pe-acolo, ceva maruntaie fripte, daca nu ma-nsel). cand pune pozele pe net o sa-ti dau un link, deocamdata trebuie sa ma crezi pe cuvant
acum o sa incerc sa aleg o varianta din alea…
Comentariu prin zum — iunie 9, 2010 @ 11:44 am
Ar fi o cheltuială inutilă să veniţi cu cortul de acasă. Mongolii “din provincie” tot în corturi trăiesc şi astăzi (inclusiv în lamaserii), fiind uimior de ospitalieri, mai ales dacă te gândeşti la strămoşii lor de acum opt secole. Bine, asta ar fi o temere la fel de gratuită ca şi în cazul unei ezitări în a vizita Suedia sau Norvegia, temându-te de agresivitatea locuitorilor, coborâtori din vikingi. E un minunat exemplu venit în sprijinul optimiştilor care susţin că lumea se poate schimba în bine.
Singura problemă legată de cazare e că toată familia trăieşte în cortul ei, neavând în dotare şi corturi de oaspeţi. În plus, la mâncarea lor o să vă adaptaţi cam greu, deşi e sută la sută eologică. Nu-i vorba de laptele şi untul de iac ori de iapă ci, mai ales de marmota coaptă în pământ, cu tot cu blăniţa ei, carnea drăguţului animal putând fiind infestată de ciumă. Dacă sunteţi lacto-vegetarian, nicio problemă, deci. Dacă nu sunteţi, veţi deveni cu siguranţă, măcar pentru un timp. Însă dacă vă place riscul…
În rest, e foarte frumos, iar cu vastitatea spaţiilor de acolo nici Siberia nu poate rivaliza. Dacă doriţi să scăpaţi de aglomeraţie, e locul ideal. Desigur, în doze mici.
Comentariu prin Anton Marin — iunie 9, 2010 @ 11:58 am
Super acest sondaj. Am avut mai multi colegi de facultate mongoli si chiar un coleg maghiar innebunise dupa Mongolia. Isi luase cea mai urata mongola din promotie de nevasta, doar-doar l-o duce si pe el in Mongolia. Aud ca sunt fericiti, mananca carne de sub seaua calului si au destui copii.
)
Ai vazut “Mongol”, filmul? Ti-l recomand din suflet.
Comentariu prin VasileSensual — iunie 9, 2010 @ 12:34 pm
Ma alatur comentariilor poastate. Mongolia intr-adevar exista. N-am avut fericirea de a intalni niciun Mongol si din nefericire pentru mine nu cunosc prea multe despre literatura sau istoria acestei tari. Insa am avut surpriza si placerea de a vedea doua filme mongole regizate de Byambasuren Davaa: “The story of whipping came” si “The cave of the yellow dog” pe care le recomand oricui ar dori sa aiba o idee despre traditiile mongole, peisajul mongol, si viata de zi cu zi a mongolilor.
Comentariu prin ramiana — iunie 9, 2010 @ 1:16 pm
Subsriu comentariului cu:,,nu stiu ce sa raspund, fiindca nu prea imi convin variantele”.Comentariile sunt savuroase si pline de informatii utile.Thx!
Comentariu prin cinenicinutegandesti — iunie 12, 2010 @ 5:33 am